Ultima frunză desprinsă
Copacul încearcă s-o rețină
cu disperare,
Dar și ea va fi purtată — cine
știe unde?
Zadarnic își agită brațele
carbonizate,
Vrând să biciuiască
pământul
Sau să sfișie bolta cernită de
deasupra.
Când resemnat se va lăsa în dor,
Va visa doar aripi negre în zbor.
Din somnul lui de noduri și de scrum,
Copacul stă ca un profet în drum,
Iar păsări negre, pe ramuri așezate,
Sunt hărți de umbră spre eternitate.
Iar în adânc, sub scoarța ce-l ascunde,
O sevă veche-n taină îi răspunde,
Căci moartea formei e doar un mister
Ce pregătește-nvieri sub un alt cer.