în miezul toamnei a venit

pe nepusă masă vara,

tu m-ai privit cu subînțeles

ca alexandru jula, cu mâna stângă

ridicată de pe coperta electrecord cu

soția prietenului meu,

tocmai când mă pregăteam să îmi manifest

plenar și fără inhibiții libertatea;

m-am conformat, o pompă suflantă

m-a ridicat, odată cu frunzele, la cer

I am not in Kansas

Where I am, I don't know where...

 

în miezul toamnei se reinstalăi tam-nesam vara,

tu îți descoperi iarăși inima de ceva,

de umbra unui copac, dar cel mai sigur de umbra mea;

deși până mâine, când toamna se întoarce

nu e decât o stație, tu te urci în 123 ca să te

sufoci și să ți se acorde primul ajutor,

să fii intubată cu aer pur

pentru că vara, îmi spunea corpul tău original,

ar fi insuportabilă în lipsa amintirii

nesfârșitei tundre, cam așa supraviețuise și maică-ta

în plin regim, privindu-se ciclic în oglinda de care stătea prinsă

o carte poștală cu ion dichiseanu descheiat larg la cămașa

albă

 

asta e problema cu destinul, eu cred în semne și navighez sedat

printre meandrele prezentului, în vreme ce tu le produci,

tu generezi semnele, mă țin după tine, formele de relief,

vremea, intrările în decorul meu imediat sunt toate obstacole

de platformer, de ziua ta îți iau ceva drăguț pe care știu

că îl vei folosi la altceva, așa cum și eu

știu binecă atunci când îmi spui că ții la mine

te gândești la câțiva copii care vor trece pe lângă mine

fără ca măcar să mă remarce,

important e ca din comandă să verific

să nu lipsească tacâmurile

de unică folosință și

ca soarele să ardă cu moderație,

să țină mai mult,

să ne permită să vedem munții,

de pe blocul din mijlocul verii care

inoportunează acest început de toamnă

frumoasă.