nu vede omul, ci suflul din el
acele fragmente reținute în tine
sau prinse în alt suflet

Divinul din tine, înaintea ta

Ascultă-i inima!
Sunt mii de celule implicate
în Creație
respirații ce curăță

Un adânc la care vrei să ajungi
pentru câtă viață și puls curge
în ton cu inima ta.

Îmbrățișeaz-o în gând.
Vei ști!
că între bătăile inimii ei
nu era liniștea
ci Dumnezeul din tine!
Pentru asta te-ai oprit

Cea care îți poartă Sufletul
spre țărmuri cerești
nu ia din tine

Ea aparține pustiei...

Va deschide porți
le va sparge cu blândețe
să intre Lumina!

Nu încerca să o îmblânzești

Un Suflet care iubește așa
nu rămâne!

Nu aparține!

Vine să îți dea gura de aer
fără de care nu poți înainta.
Așează-te și trăiește-o puțin

Fii ochiul, suflul
gândul ei o vreme
cu propria-ți inimă!

Nu puterea seduce
ci ceea ce suflul din ea
poate să ducă
atunci când lumea
nu mai știe să își fie
puritatea din care vine

Frângerea înseamnă deschidere
Știu, doare.
Așa pătrunde lumina!

Fii motivul pentru care ea
și el
noi toți vom iubi așa

non_localizat
pentru fiecare moment
al Creației!

ne_condiționat
la fiecare clipire a Universului
care ne conține

și e Lumină!