Te simt și-acum tot ca și-atunci:
În cercuri repezi mă învârți ș-apoi m-arunci.
Ori mă vrei, ori nu mai știu ce vrei.
Visurile mele nu-ți sunt ție slugi!
Chiar dacă-n fața ta le-am așezat,
Nu am să te las să le mai iei!
Furtuna ta nebună nu le-a afectat,
Prin ploaie merg cu sufletul intact.

Îmi spui că mă iubești, că ți-am lipsit...
Cum să te cred?
Când m-ai lăsat cu sufletul stingher...
Unde ai fost? De ce ai venit?
Crezi că poți face din apus un răsărit?
Mi-e frică să te vreau, mi-e frică să te cer,
Mi-e frică să te am, nu că o să te pierd.
Și totuși înspre privirea ta mereu alerg.
Doar taci! Nu vreau să te ascult!
Taci, taci! Vreau doar să mă ascund
În buzunarul sufletului tău,
Să știu când ți-e bine, să știu când ți-e rău.

Vreau să mă vezi, vreau să mă simți,
Nu mai pleca, ia-mă veșnic printre sfinți!
Te uiți la mine și te-ntorci,
Ne transformăm iarăși în foști.
Îmi șoptești că o să-mi vii în somn diseară,
De printre stele în visul meu coboară.
Vreau să te am și mereu să te simt;
Mi-e dor de doare de dulcele-ți alint!
Dar pare că așa curge viața mea:
Deși nu e nici vina mea nici vina ta,
Mă tem că nu te pot păstra.