LACRIMI

Plâng uneori fără zgomot,
ca o ploaie care cade doar în mine.
Îmi strâng durerea din piept
și o las să curgă pe obraji
ca și cum aș spăla amintiri
care dor prea tare ca să mai rămână.

Lacrimile nu sunt slăbiciuni,
sunt scrisori pe care sufletul le trimite
atunci când nu mai știe să-ți vorbească.
Sunt adevăruri lichide,
care spun ce buzele ascund
și ce inima refuză să recunoască.

Plâng pentru ce a fost
și n-a știut să rămână,
pentru promisiuni ce au învățat să dispară,
pentru un noi care s-a singularizat.

Dar, învăț încet, printre lacrimi
să respir din nou.
Să-mi adun bucățile
să le lipesc cu speranță,
să cred că după oricare furtună
cerul știe să redevină albastru.

Și poate, într-o zi,
nu voi mai plânge din lipsă,
ci din prea multă lumină,
pentru că voi fi învățat
că fiecare lacrimă
m-a adus mai aproape de mine.