Ca de pe un alt tărâm se-nfiripă
O clipă trăită de mult.
Ca umbrele, par să-mi șoptească ceva,
Dar nu le-nțeleg.

Între clipa de-acum și cea apusă,
Nu știu ce drum să aleg.
Prezentul îmi cere o vamă de gheață,
Trecutul mă strânge în brațe de ceară;
Rămân ca o punte-atârnată în viață,
Lăsând prezentul și visul să piară.

Oglinzile serii încep să se-ntoarcă,
Se scurge clepsidra cu pulbere-n ea;
Sunt umbra ce-și poartă trecutul în barcă,
Purtându-și pe umeri propria stea.

Așa mă destram în secunda eternă,
Când noaptea presară pe pleoape regret;
Să arzi amintiri e o vină supremă...
Înveți să trăiești, pierind încet.