Se cerne pe geamuri o umbră cernită,
O zi fără sens se prelinge pe-alei,
Purtăm o tăcere adânc împietrită
În case închise cu porți și cu chei.

Pe reci coridoare de fier și ciment
Suntem doar ecouri din linii subțiri,
Prizonieri stingheri într-un gol imanent,
Pierduți în vitrine cu oarbe priviri.

Nici pașii pe stradă nu au o cadență,
Iar ochii uitați caută un profil,
Trăim în celule o mută absență,
În aerul serii, stătut și ostil.

Amurgul coboară pe reci baricade,
Peste un tumult obosit, sufocant,
În timp ce o noapte monotonă cade
Și-neacă orașul în griul ocean.