Liliac atârnat de bolta de piatră a peșterii,
Umbrela sub care m-am ascuns de ploaie,
Stă agățată pe cornul bicicletei electrice
Parcată lângă ușa de la intrare.

Pe pielea ei, picătură cu picătură, boabe
De apă se sting învelite-n căldură.
În ochii mei, unde toată încape,
Tot ce îmi rămâne din ea
E o frumoasă răsură.

O stârpitură împodobită cu cerb purtând
Vulturește coarnele cu care împunge
Și o toamnă care, tot mai rece,
Lasă în urmă dâre de sânge.