ieri te-ai plimbat prin casă desculț, de la laptop la balcon
apoi prin bucătărie, până la fereastră, nu m-ai întrebat cât e ceasul
ce planuri avem pentru azi, afară era întuneric, ploua

nu voiai decât să o iei la pas prin trecut, te-am văzut cu coada ochiului
cum răsfoiai niște fotografii vechi, colecția de bani, de parcă fiecare lucru păstra
o fărâmă dintr-o lume pe care nu o mai puteai locui
nici nu știu dacă erai în trecut sau dacă pur și simplu simțeai
cum copilăria se îneacă și încercai s-o aduci la mal

ieri te-ai plimbat prin casă desculț, nu m-ai întrebat ce mâncăm
dacă vedem vreun film sau dacă mai avem ceva de făcut
ai stat în fața bibliotecii ca în fața unui gard de închisoare

așteptai, parcă, să apară ceva, poate un semn
poate cineva care să-ți spună că poți să te întorci

nu te-am întrebat nimic, ziua s-a așezat peste noi
cu tot întunericul ei, cu toate lucrurile pe care nu le mai spunem
cu praful ridicat din scrisori și cu timpul, atât de viu
încât aproape că se auzea cum mergea dintr-o cameră în alta

mi-am zis: cred că asta e fericirea, tristă și mută

ieri te-ai plimbat prin casă desculț și, pentru câteva ore
n-ai mai vrut să ajungi nicăieri, în nicio carte, în niciun parc

ieri cred că te-am iubit cel mai mult, pentru că te-am văzut
cum încercai să salvezi ceva ce nu mai putea fi salvat

și totuși nu renunțai, erai singur într-o mare de amintiri
fără țărm, fără refugii, fără tine, gol