Piticul

Am intrat în transă,
ascultând ce șoptești:
„... Unde ești, unde sunt, ce semiîntuneric...”

Cu tine atât de mult intrând pe o ureche,
nu-ți mai găsești ieșirea
în labirintul timpanului,
pe altă ureche.

Și mă gâdili ușor,
dar n-am să sar într-un picior.
Să te ajut forțat?
Îmi place să am un pitic,
așa, chiar că sunt atipic.

Poți privi pe lucarna orbitei,
îmi spun în gând.
Și tu...
Știu când râzi,
pentru că iar mă gâdilă.
Știu când și plângi,
pentru că printre gene
îmi curg lacrimi
și nu-s ale mele.

În cele din urmă,
și papilele recunosc gustul
picăturilor tale de rouă.

Și dacă vrei să ieși,
n-am să te rețin
decât în memorie,
acolo unde locuiești de-o veșnicie.

Sau, dacă vrei să rămâi,
aici va fi casa ta
cât voi trăi.