De cine-ar trebui să mă mai tem
Și pentru ce ar trebui să-mi fie frică
Când moartea înviază închipuită
Ca Dumnezeu din fiul Său
În noi clipă de clipă?

Și, dacă a muri este ceresc,
De ce să mă mai tem de cei care
Aprind întunericului înluminări
Din lunga lor însingurare?

Viermuitor, încarcerat în dumnezei
Și-n spații de bogați, drepți, înțelepți,
Căutându-mi propria cărare,
Îndepărtări îmi adaug
Din făpturi siderale.

Pentru aceasta, iară-și mă întreb:
De ce să mă mai tem dacă în toate
Îndepărtarea sună a-moarte
Ce pe toate le înglobează?

Și, pentru ce nu în golul ei ar trebui
Să caut cum să nu mai am teamă
De cel care construiește goluri
Din infinita sa posibilitate
Ce din noi o întremează?