Când raze moi de soare în apa mării bat
Și-i cerul doldora de păsări triste,
Secunde-alunecă-n uitare,
Iar pescărușii osteniți din zări, pe-asfaltul roșu cad.

Atunci pe cer – amestec de mister și plângeri –
Ne plouă peste răni cu aripi de înger.
Văzduhul tot e flacără și sânge,
Tăcerea clipei dac-o dai, auzi gândul cum plânge.

Un vis de țărm se sparge, precum un oarecare-al mării val,
Și-i apa mării doldora de firimituri de vise;
Iubiri înfrânte odihnesc la mal,
Miros de vise stinse.