Să picure din luna,
O lacrimă de-argint!
Să se prlingă lină, ca un puf de pană
Pe sufletu-mi dornic de-alint!

E greu; si plange...
Dar fără lacrimi ori suspine
Și se căiește; e trist ca nu învinge
Ispitele, Tentația și Demonul din sine.

Mi-e frică. Tremur. Mă-nfior.
Mă tem să îmi înalț privirea
Și sunt scârbit; nerecunoscător,
În loc să mulțumesc, transform în blasfemie firea.

Aș vrea să fiu eliberat! Disprețuiesc păcatul!
Să mă întorc in timp, la inocență,
Dar întunericul îmi stăpânește totul!
De ce nu inventați balsam de conștiință?

BONUS:
S-o curățăm cu hipoclor,
Strigară toți copiii-n cor,
Dar ar fi mult, mult prea ușor,
Pentru un suflet bicolor.