Pendula bate în perete
solemnă și nepăsătoare
Parcă îmi strigă:
-Ia aminte la timpul ce l-ai irosit
Încă o vară ai mai risipit.
-La ce să-mi trebuiască mie timp?
Și țip înciudată, iar pendula
Tace rătăcită și mă privește.
-Tu știi ce-am făcut cu timpul?
-Nu răspunse pendula și nici
nu vreau să aflu...
-Bine, dar să nu-mi mai
spui c-am irosit o vară,
n-am risipit decât numai o seară.
Și-o să-ți mai spun o taină:
în altă viață n-am fost floare,
copac, animal sau om,
ci am fost tot pendulă...
Iar timpul se scurgea prin mine
ruginindu-mă și îmbătrânindu-mă.