Privesc în gol și nu înțeleg nimic...
Mă macină un vierme câte-un pic
Și simt cum sufletul dispare în neant
Și corpul meu devine tot mai alb.
Încerc să mă opresc din descopus,
Adun chiar si durerile de unde le-am ascuns
Și nu mai vrau s-aștept să reapar...
N-am timp ca seva vieții să crească în mine iar.

Privesc în mine și nu văd nimic...
Sunt transparentă, și dispar câte un pic
Nu am puterem dorul meu e slab
Și-n mintea mea devine totul alb.
Mă uit la voi, și imi păreți a fii
Niște făpturi ce seamănă-a stafii,
Mă prind de voi, dar mă lăsați să cad...
Neantul mă înghite, și dispar!