Noaptea umblă nestingherite prin orașe
duhurile
crengilor.
Și trosnesc
Și cad
Și ard,
unele peste altele și se fac cenușă...
și lumea e cenușă,
și soarele e cenușă,
și oamenii apar și dispar de undeva
din cenușa lor la infinit.

Iar tu, tu dragule, nu apari de nicăieri.
Iar tu, tu dragă, esti o nălucă....

Da, o nălucă! Și te miști de parcă stau să ți se surpe norii; ori fruntea ta albă...

Noaptea umblă nestingheriți prin oraș - după tine -

cei pe care i-ai abandonat,
cei cărora le-ai răpit inocența,
cei care incă nu te cunosc
și cu mine
care am mai rămas în viață.