O umbra pierduta cauta nemurire,
Secunda ce-i fusese viata e demult uitata.
Soarele o tine in viata si vantul o plimba,
Dar trupul ei imaterial e demult obosit.

Priveste inapoi si vrea sa se intoarca,
Priveste inainte si inca o lacrima ii curge...
A stiut ce e durerea,a infruntat-o
Dar vede acum zambete care ii vor urma soarta.

Ne stie istoria deja mult prea veche,
Si ne plange destinul ce nu il schimbam.
Pe alei intunecate lipsite de banci,
Se plimba iubirea si ne plange sufletul!