Preocupat, cu mâinile la spate
Și pasul grav, sosesc la fix în gară,
Aceeași oră-n fiecare seară,
Și număr trenurile dezolate.
Nu știu ce-anume crede calendarul.
Nu meditez în sala de-așteptare
La soarta într-atât pilduitoare
A spiritului tutelar, acarul.
La casele închise, de bilete,
Nu cumpăr nici măcar de-un ban tristețe,
Iar undeva u zid cu două fețe
Nu are ușă dată de perete…
Cum nu cobori, pe tocuri, din vagoane,
C-un gest salut ilustrele peroane.