Plouă afară . Nu mai contenește.
Parcă cerul tot s-a legat cu sine
Să înece noaptea fără nici un rost
Și s-aducă al doilea potop
În lumea care o port cu mine.

Plec la prins de pește.
Plasele sunt vechi. De mult s-au rupt.
Însă sper că-n ele tot mai pot a prinde
Peștele mai mare decât orice cred
Că mai poate trece și am să aștept
Ud în ploaia fără de cuvinte.

Am luat în traistă țuica mea de pere.
Si din când în când câte-o gură iau.
Mă visez pe mare așteptând să vină
Liniștit pe ape și netrist la frunte
Domnul care peste lume umblă
Să mă cheme a fi pentru dânsul slugă
Și pescar de oameni fără ca să vreau.

Plouă ca și cum pietre ar cădea.
Câte păcătoase gânduri am avut!
Parcă-aș fi femeia care aleargă iar
Lângă umbra Ta să își afle cale
Spre a nu pieri sau spre a trăi,
Arătându-și iară lumii inima
Și ștergându-și lacrimi
Nevrednice de lut.

În mâini aștept să mi se zbată crapul
Ce peste toți din apă falnic sălășluiește.
Privind de-afară peste apă parcă
Aș fi din cer un ochi ce toate le zărește.

Nu simt nimic în mâini. Nu trage. Plouă, plouă!
E plasa mea prea veche.
În ea am strâns atâția pești odată!
E-atât de mult de-atunci!...

În apă, printre trestii și stufăriș mărunt
Se pleacă spicul ploii și vântul taie scurt.
Mai trag o gură grea din țuică și adorm.
Mă bate noapte-n suflet și gându’ adânc în somn.
Tresar… E vis! Parcă se potrivește!...
Simt cum mă trage valul și lumea cum se-arată!...

Trec liniștit pe stradă. E soare pretutindeni.
Atâta lume plânge… De-ar fi înmormântare…
Și toți mă-nconjur și m-ating cu ochii lor de patimi.
Eu merg în nesfârșire. Ei plâng … Dar nu au lacrimi…

Purtam odată fete pe-aceste brațe care
acum le port pe piept
Și mama plânge parcă ar fi la-nmormântare…
Și florile din glastre în juru-mi se petrec.

„Trezește-te!”, aud o voce care-nvie.
Și mă ridic din groapa adâncă-a nopților.
„Vino afară!” strigă. Și plec spre-o altă lume.
Și simt câți pești atârnă în plasa mea cea nouă.
O sută cinzeci trei am numărat de-odată.
Și împrejur nici parcă nu mai plouă…
Și lângă mal prietenul m-așteaptă.

De-acolo vine miros de pește proaspăt
Întors la foc mărunt. Mai iau o gură mică.
Vâslesc să-ajung la mal cu tot ce-am strâns o viață.
Dar scapă vâsla-n apă și malul parcă fuge.
Nimic nu are noimă și înțelesul scapă.
M-afund tainic în mine. Speranța mi se duce.
Nu voi mai fi pescar. Mă răstignesc pe cruce.
Și plouă ne-ncetat de 40 de zile.