Sunt un fugar de gândurile mele
Mă ascund printre măști și aștept
Ca ele să mă găsească adulmecând
Imagini, mereu în căutare, știind
Că umbra nu o pot masca.

Nebun să cred că voi putea fugi
La infinit, în speranța ca el există
Dar nu…cu fiecare vis ce moare
Cu fiecare sentiment ce se stinge
Arăt mai mult ca tine.

Mai iau un pumn de pastile și
Amorțit… gata m-am oprit
Mă întorc în rândurile normalității
Complet vindecat de boala
Ce încerca să mă macine.

Un nou miracol al științei
Ce m-a salvat de la eterna damnare
Deși nu mai simt… frică
E prea târziu acum când știu că
Nu am nevoie de un iad
Îl pot inventa și singur.