Vad urme de pasi
lasate de gandurile mele
pe zapada din suflet...
si corpul doare
de goliciunea singuratatii
si ochii-mi cauta
sa stranga in brate
soarele din chipul tau...

Si primavara cauta
sa se ascunda in inimi
sfasiate de dor,
in care Dumnezeu
si-a exilat ingerii
si toata dragostea de Sine...

Pasesc incet...
sa nu trezesc sarutul
de piatra al vantului
si nici zambetul
ploii din parul tau...
imi ascund aripile
in mine
si-mi arunc inima
sa zboare spre cer...

Ating o soapta...
in care iarna si-a ascuns
fulgii
si toamna si-a ucis
frunzele
si primavara
ne-a luat in brate
pe amandoi...

Si pasii se sting usor
in aceeasi zapada
ce-a nins peste
sufletul meu,
din care Dumnezeu
ti-a zamislit chipul
intr-a saptea zi...

Intr-o zi...
o sa te duc sa-L cunosti
pe Dumnezeu...
doar pentru ca
noaptea de dinainte
vom fi murit
impreuna...