Mergem printr-o cărare tăiată în adâncuri,
Fostul nostru sânge
Se-ndepărtează de la noi
Căci a îndepărtat hotarele pielii,

Și vedem că ne e bine,
Cu sângele se scurg nevoile și ura
Iar viața ne cade înăuntru.

Oasele albe, frumoase,
Se debarasează de corsetul cărnii,
Ĭnsă jalnic oftăm după buzele pierdute,
Am ajuns, din nou, la dorul primului sărut…