În încleștarea clipei
Floarea portocalie din grădină
Se trezește din frunze încet, petală cu petală
Și umbrele se luptă cu lumina ce se joacă pe ea
Din bătăile accelerate ale pulsului ei de plantă
Am înțeles că ea a ales lumina solară
Ca unica generoasă și autosacrificatoare pentru viață
De ce alegem noi ca ființe umane
Iubirea care nu e lumină și dragoste
De ce ne amânăm înflorirea în autotransfigurare
Și noblețe, când insidios se mai joacă cu noi tentaculele lumii
Și firele de nisip ne poartă pe mișcătoare torente?
Poate că acolo unde Dumnezeu a creat femeia din coasta
Bărbatului, a rămas un loc în care din coasta eternității
Dumnezeu a lăsat umilința să ne facă cu ochiul
Și toată moartea să ne-ndreptățească să căutăm
Nu hainele pestrițe de clovn șugubăț ale vremelniciei
Ci petale zdrobite de floare portocalie
Care în viață și moarte a ales pur și simplu să trăiască.