Cand nu mai ai nimic de rupt, decat tacerea,
Cand nu mai ai nimic de ascuns, decat golul,
Cand nu mai ai nimic de evitat, decat durerea
ascunsa in ultima soapta de adio,
scapata prin al mie-lea sarut de despartire,
si apoi in fiecare clipa care l-a urmat,
atunci noua ce ne mai ramane?

Cand nu te mai sperii de nimic, decat de liniste,
Cand nu fugi de nimic, decat de singuratate,
Cand nu te mai lupti cu nimic, decat cu tine,
In noptile cand te bantuie amintirea
ultimului zambet amar si a doua degete reci
stergandu-mi obrazul umezit de alcrimi...
si cand pierd lupta, atunci unde sa ma mai ascund?
..................................................
..................................................
Tu m-ai strigat oare? Sau iar visez?
Ce daca soarele e la amiaza, sau luna straluce printre nori?
pentru noi cerul e rosu intr-un apus de vara
intarziat la nesfarsit cu inca o ultima bataie a inimii noastre.

A inceput sa bata vantul,
asa ca o sa plec in curand:
stiu ca pentru tine am fost
decat puf de papadie,
pe care l-ai prins in palma
si i-ai incredintat doar o dorinta
si doar un moment.
Nu-mi spune ca o sa te uit,
nu are rost sa minti acum.

Sau mai bine nu mai spune nimic, si hai sa urmarim asfintitul, care mistuie ca intr-o vatra cu jaratec toate dorintele si visele noastre.

Nu s-a lasat frigul,
nu ma intreba de ce tremur;
vad ca tremuri si tu.

Totusi, ma iei de mana si ne apropiem de foc,
ca sa privim cum flacarile consuma
sentimentele inca vii din noi,
pana cand nu mai ramane nimic
care sa ne lege,
pana cand nu mai ramane nimic
ce sa rupem, decat tacerea...