spăl cuprind cu dreapta ultima scară urcată
disperarea o țin în nara stângă
pe-acolo pe unde scara va ieși în cer

nu ți se face nici o mână în tine doar degete cu trei mii de inele
și mai scazi mai îngădui să treacă
splina zilei ca o caleașcă cu bidivii
o fire sub roata dreaptă din fața ta
își pierde culoarea sub ochiul sec al calului între zi
și mănușa plină de semene

(în vis aveai un iepure ca mână dreaptă
un liliac înfipt în umărul stâng
doar că trezit
nimic subtil nimic corporal doar două pleoape negre
în învelire
visul e precarul deget din mijloc)

athanorul

e semnul de orizont mai scurt
mai trecut pe sub orele două ale pielii
ceasurile răsar polioftalmic cu ritmul tău clipind

în cerul gurii
urc

cu o atingere se ajunge acolo un glas spune
vocea cade pe limba rigidă

apoi tu
(the sacred pipe)
am privit atât de mult
atât de intens scoteai fum din piept din jos
totdeauna după o disperare trebuie să spăl
cu un șarpe prin visele tale pe unde rămâne
trupul întărit
și mi se rup mâinile