În umbra ridicată din mormânt
Ori în suflul frunzelor căzute,
În marea plânsă peste amintiri
Și-n albul foii
Te văd zâmbind.

Cuprins de frig și de durere
Cu chipul mort,
Încerci să fugi de mine...
Te răstignesc în privire
Și te condamn la veșnicie.

Căci prea departe te-ai ascuns
Iar căutarea n-o mai vreau.
Și cânturi amare ascunse-n lacrimi,
De foc udate și rupte din zbor,
Cu gânduri murdare
Aduse de prăpăstiile morții,
În timpuri uitate,
Acoperite de praf
Îti pun la picioare.

Căci prea târziu e-acum să cred
Că speranța există
Sau moartea-i departe.

Om sunt și eu!
Și ca orice om, am învățat să mint...

Și lupt cu amintiri,
Mă-nec de dorul tău,
Iar moarte-mi dă târcoale.
Nu mai rezist!

E prea târziu!
Te mint,
Te uit și te urăsc...

Dar ție mă închin,
Căci te iubesc!