doi câini mai șchioapătă
în mine
urcându-mi fruntea-n
cer cărunt
fântâni uscate-și
varsă trupul
în varul zilei de pământ

privirea ciutură
se face
amestecând gunoaie-n vis
toți graurii rod cruci
căzute
în paradisul
azi ucis

mă reazem de tăceri
învinse
izbind cu piatra
de pământ
și chem o slovă-n chip
de înger
să-și sape-n mine
dor de vânt

iar ne uităm toți morții-n
ploaie
când din banchete
ieșim triști
măști aruncate în noroaie
îți râd în hohote
- “Exiști!”