Varsă picurii-n tăcere,
Nori înalți frământă cerul
Asfințit în zări ca fierul,
Roș și palid astrul moare.

Aburi risipiți de vânt
Se ridica lin în aer,
Adunați ca într-un caier,
Iarna fuge in mormânt.

Și-n înalt clătinânand plopii
Șuiera prin ramuri goale,
Peste toate mușchiul moale
Adunând îi gustă stropii.

Iata raza de pe urmă...
Soarbe-a inimii speranță
Întunericul îl scurmă
Noaptea ca o cotoroanță.

Astfel ziua aceasta moare
Timpul fuge deodata,
Simt miros ce ma îmbată
Vine luna cu răcoare.

Din perdeaua ei pufoasă
Ea priveste prea timidă
Și-ntre stele-ar vrea sa iasă
Jos pe marea cea lividă...

Și pe boltă șade-ntinsă
Ca mătase sclipitoare,
E cupola-i necuprinsă
Picuri rătăciți prin zare.

Și apoi colo în vale
Plâng lichidele izvoare
Necurmat apele sale
Pentru cine varsă oare?

Iar din toate par sa iasă
Ca lumină dintre veacuri
Căci e blândă si frumoasă,
Luna tremurând pe lacuri.

Numai eu pierdut-n adâncuri
De ecouri răsunânde
Le aștern pe foi în rânduri,
Zbor duios de aripi frânte...