Am un prieten care îmi înscenează
O viață furmoasă, citadină
Cu vedere
Către sat.

El aleargă ziua după gânduri bune,
Și mi le aduce noaptea într-o sacoșă
proaspete, fără conservanți.

Merge la biserică, îmi spovedește păcatele
în locul meu
și îmi ia pedeapsa asupra sa.

se căsătorește cu cea mai frumoasă femeie
ca să îmi arate cât aș fi avut de suferit
în caz că m-aș fi însurat eu cu ea.

când sunt înglodat în intenții bune
mă bate pe umăr luându-mi salopeta
Și arătându-mi ce penibil e să pavez iadul.

se naște înaintea mea
Și moare tot înainte
Să îmi arate că nu e nimic haios cu moartea.

Numai când râdem
Deschidem ochii împreună
Ca să nu râdem din motive diferite.