Doi ani în viitor

Îmi spui acum:
– Am stat cu gând la tine
Doi ani în viitor.

Ne-am scris, ne-am povestit,
Ne-am spus cuvintele în cutia poștală
Așteptându-ne unul pe celălalt
Și totuși nu ne-am regăsit,
Un timp…

Am început să ne uităm,
Să nu mai știm de noi
Și să ne vedem de propriile vieți
În timpurile fiecăruia;
Eu, aici – doi ani înainte,
Tu, acolo – doi ani înapoi.

Timpul a decalat iubirea noastră
Lăsându-ne captivi în două lumi diferite;
Dar spusele noastre sunt amintiri ce ne leagă,
Sunt cuvinte ce nu pot fi șterse
Din cutiuța noastră poștală.

Apoi desenul tău lăsat în poștă
Mi-a readus iubirea-n inimă.
Iar tu mi-ai scris din nou
Și para dragostei mi-aprinse sufletul.

Eu te căutam scriindu-ți,
Iar timpul mereu fugea mai tare.
Tu îți aduceai mereu aminte,
Iar timpul te îndepărta de mine.

Așa fugind mereu prin timp
Crezând că te voi prinde,
Atunci când am crezut că te-am găsit,
Un pas de mai făceam spre tine,
În mintea ta, eu deveneam,
O simplă … amintire.

Dar tu mi-ai scris cândva demult
Să nu mai vin la tine,
Căci te sufocă iubirea mea
Pe Timp când îl suprimă.
Ai vrut atunci să să-mi spui:
– Te rog nu mai veni la mine,
Eu te iubesc și-așa!

Abia atunci,
Când nu mai alergam în urma timpului,
Am reușit să îl omor.

Acum că te-am adus de-atunci
Și timpul nu mai trece,
Iubirea mea-i reală.