Când ritmul, tropăind zimțat prin vene
Se scurge din al rimei alambic
Născând poeme, mă întorc și zic
Invidios cumva: Ești mare, nene !


Pun nasu-n jos atunci și tac chitic
Dosind în raft jenantele-mi catrene,
Mă las cuprins de griji cotidiene
Și-mi jur să nu mai scriu în veci nimic.


Așa gândeam la început, poete.
Apoi, citindu-ți mia de sonete
Þi-am deslușit mai bine epopeea:

Un mort frumos cu buzele pictate
Cu farduri scumpe – vorbe elegante,
Mortul fiind, în cazul tău, ideea.