privesc noaptea
de la fereastră, un lucru care nu există
nu se află în oamenii întâlniți și nici minciună nu e

nu-i văd pe cei care dorm, pe cei care se duc, pe cei
încleștați. ritmul inimii se strecoară
și pipăie întunericul. un orb pleacă să caute orice
mi-aș dori să se întoarcă, să țină strâns dovada unei existențe
invizibile, tot ce macin în gol, frământarea zadarnică
gândurile învelite în hârtie de ziar

îmi place să privesc golul din ochii unui om
mai ales impactul cu golul din mine
și reacțiile de retragere, o vânătoare cu dinți pricepuți
râsul perfid cu mâinile strânse pe corpul propriu
căutările cu orice preț, cu orice unghie

astfel înțeleg că nu știu
să iubesc oamenii așa cum văd noaptea
de la fereastră, atunci când nici nu-i simt
o împotrivire a firii pune stăpânire pe ceea ce mi-e familiar
și nici dragoste nu mai pot să fac fără să tremur
fără să-ți repet întruna că iubirea e o disperare primară
o dimineață care se risipește fără certitudini