priveam atît de adînc
cu puterea clipelor absurde
lumina gălbuie umplea dealurile urcînd cerul pe trepte...
treptele albe ale norilor luminau unduind culorile...
ultimei toamne
priveam adînc pătrunzînd ,cuprinzind necuprinsul
nordul aplecat înclinat tristeții apelor dintre noi
m-am descălțat neputinței umplînd inimile care lipseau
cu bucăți mari atît de mari de necuprins
cu lutul iubirii ,cununi de stele
cerul atît de trist respira greu lumea temîndu-se...
Soarelui ...
aplecînd clipele ca săgeți cu mii de brațe împingînd absurdul...
dincolo de noi.
Tu Alina crezi că poți să trăiești așa toată viața mințindu-te?