Ploua mereu la capat de lume
Si unde si valuri ma duc spre el,
Involburate de-amor
Cad stropi de furtuna,
Iar chipul rozei
Plange-n palme de fier.
Mergand pe drum, plopii isi scutura frunza,
Petale le rup, le numar, le-ngrop.
Soapte de-amor murmura buza;
Deodata e cald si aripi de inger
Ma-nalta la cer.
Plutesc pe valuri si ma opresc pe-o stanca,
E calda, puternica, e inima lui.
Inot contra propriului val,
Deodata, stanca se sparge, se sfarma,
Am distrus-o cu gandul meu viu.
Si lumea priveste, rade si-nseala;
De toate mie dor,
Chiar daca-i amurg.