Pierdut sub nouri grei de piatră,
Privesc cenușa timpului trecut.
Și amintirea-i strămutată
Prin gândul meu dintâi pierdut.

Și viața mea e o ispravă,
Și gândul meu e tot un fapt.
Pierdut mă simt ca-ntr-o epavă
Și rătăcit pe mal uscat.

Și cerul pare mai aproape,
Iar umbra nopții risipește,
De la un capăt,de departe
Pe-ale sale aripi plutește.

Plutește cerul,se mișcă luna,
Și stele cad și se cufundă,
In adierea blând-a nopții,
Omul cu noaptea se confundă.

Și nouri trec,și marea zbate,
La țărmul ei o altă noapte
Iar cerul vede cu ochiul său
Un călător trecând mereu.