aveam nervii decupați în batiste – lacrimi
aș fi preferat patul acela să rămână alb fără conturul tău
ne-am fi adăpostit prin scorburi să fim culegători de flori
ne-am fi ridicat încet încet pe stânci în calea timpului apus
pe timp nu-l doare suferința – ne-a prins în capcană
privirea așterne amintiri precum rufele la soare
tu fiu al părinților tăi undeva e primăvară tu chiar n-o vezi
liliacul pocnește în ciorchine goliciunea cuvântului
tinerețea stă în cale cu coșul plin de clipe nemuritoare
îți caută urmele

moartea ciulește urechile înfuriată
îi stric planul pizmaș – mă iubește cerul
crucea e pentru cei albiți de vreme
forța din mine se zbate fixez privirea spre Tine
întind palmele să te cuprind – milostivire
timpanele îmi sunt zguduite de prelugirea simțurilor
rânjește veselă așteaptă - dama în negru face apelul
să nu spui – prezent
într-o rafală de săgeți îngerii te poartă pe brațe
întrerupe fugitiv neputința