Nostalgii

Nu pot trăi la subsol…
Chiar dacă ar înflori liliacul în ceașca mea de ceai,
Nu pot să mă prefac că înot în plină lumină.
Diminețile, lăsați-mă să urc pe funii
Până în dreptul ferestrei
Chiar dacă mă zgârii de ziduri…
Vreau să văd cum amenință zorii pasărea nopții…
Știu că albastru atârnă deasupra mea
Ca o pânză ce ascunde Paradisul.
Aud cum foșnesc frunzele…
Atâtea ferestre cercetate de suflarea vântului
Nu-și pierd speranța că într-o zi vor fi vitrine.
Trăiesc ca să refuz apusul soarelui închis în camera de gardă…
La subsol, bucuriile își astupă țipătul în somn,
Cineva spune că le poate înmulți ca pe ciuperci.
De unde atâta orgoliu?
Strâng pumnii înainte ca ceasul să-și sune liniștea.
Sprijinit de o trestie voi urca pe scara de serviciu…
Îmi voi trimite degetele să strângă scoici în golful pescarilor,
Să toarne nisip în clepsidre.
Parcă lipsește o velă albă în apele memoriei,
Þărmul e plin de penele pescărușilor…
……………………………………………
P.S.
Și toate acestea fără tine…