Îmi amintesc sfârșitul călătoriei:
Cobor dintr-un tren și aștept să fiu singur.
Îmi bate inima și mă trezesc cu o pasăre înfiptă în gâtlej,
O scuip mototolită lângă peron.
Femeia cu sânii înzăpeziți a trecut pe alături.
Ronțăi coltucul galben al lunii și uit.
Colet expirat,
Mă regăsesc într-un colț al tăcerii, la marginea nopții,
Între pașii risipiți pe stradă,
Unde întunericul vopsește oamenii cu cenușă,
Iar umbra este o apă sigilată din care au dispărut cercurile.
Plimb o pereche de ochelari prin orașul invadat de buticuri.
Pulverulente, făpturile trecătorilor îmi intră în ochi.
Aprind o țigară și fumul mă apropie de casă.