Mi-am întins gândurile la uscat fără să concept ninsoarea de mâine, ce le va mânji cu percepții alb gălbui.
Mi-a plesnit eticheta cordială, încercând parșiv să-mi depășesc termenul.Si acum stau valabilă și fierb molcom în iaurt propriu.
Mă silesc sa străbat alei estompate. Ca o frunză, simt cum mă dezintegrez, nervură cu arteră, aortă cu venă.
Vine vremea jacuștii și vine timpul să-mi agăț în cui visele mărețe de a încălzi în palmă 2fulgi identici.
Observ cum soarele răsare și perogativul meu de a libovi apune inevitabil…
Ca o țintă găurită de prea multe ori de prea multe darts, ca o rachetă ce explodează înainte de decolare…
In zilele cu ceață îmi las acel glas pierdut, ancorat în peretele scalpului, să vocifereze cu ecou. Dar m-am saturat sa- I aud frisoanele și să-I simt lacrimile.Șșșșșt—calm…