EXIL


Atât de grav
pașesc oamenii cu capul în nori
încat eu
cu fruntea plecată
nici nu mă simte pământul

inuman de singur
ca un exil intr-o lacrimă
cu sufletul inlănțuit in vene
unde sângele e vină...
și-un mare deșert în ochi
și multe greșeli de care te-agăți
înainte să te înghită pământul...