De ce eu cânt frumoasele silabe,
Totuna îmi e de-i pace sau război.
S-au terminat cartușele, nu-s tobe,
Minteaa-i plecată neînțeles înapoi.

Sosesc camioanele doldora-ncărcate,
Se cântă imnuri printre dinți scrâșniți.
Lacătele nu mai sunt deloc asigurate,
Fețe negre pitite-s printre dalbii sfinți.

Picioare veșnic crăcănate; se strâng,
Nu spun nimic, pariuri zac în șoapte,
La piepturi lălăite-acuma, ele-ajung,
Chircite noduri dureroase lasă-n spate.

Mă bat senin cu negre gânduri văpăiate,
Sunt numai sloiuri de demult plecate.