Eu voi muri încet, dar sigur, și soarele va dispărea,
Și lumea-ntreagă, gri si tristă, va suspina în urma mea.
Căci nu vor mai fi lacrimi, poezii să mă întoarcă printre vii,
Iar cerul-și va deschide poarta să mă primească pe vecii.

Vor plânge florile și iarba și firul negru de mătase,
Iar luna, stelele și vântul se vor uni să mă jelească.
Căci lacrimi sângerii vor curge din cerul ce cândva era senin,
Iar spinii trandafirilor albaștri vor fi acum plini de venin.