m-am trezit, căzută din pomul cunoașterii.
soarele încerca să mă cuprindă într-o formă precisă
dar eu eram încă insuficient materializată din visul tău

în căușul palmelor, am luat apă rece să-mi spăl descântecele,
am scuturat flori și petale de prin plete,
mi-am reaprins în ochi vulturesc dorința

am rostit către soartă, cu îndârjire:
n-am să mai fac dragoste decât cu el,
poți să-mi trimiți ispite o mie de feline!

mi se-mpliniră formele abrupte în așteptarea
dulcei poveri a trupului tău,
freamăt ca frunza-ntre buzele tale ce nu-s

ca o teleportare ratată: aici puțin, acolo mult
și totuși astăzi nicăieri
doar ieri…