,
Suntem neputincioși în fața ei,
De la naștere până la asfințit.
Chiar de-i implorăm pe zei,
Murim.Nu avem nimic de spus.

Aveam cândva o bunică,
Nouăzeci de ani avea.
Cum se spune o bătrânică,
Să mai trăiască dorea.

Într-o sâmbătă sa dus.
Frica de moarte,de neființă.
Sufletul spre cer în sus,
A zburat,cu neputință.

A așteptat să venim noi.
Gura îi era chiar deschisă,
Mâini,picioare aproape moi,
De eternitate acum e prinsă.

Trebuie să o îmbrăcăm urgent,
Asta este ritualul.
Doamna cu coasa vine lent,
Pune-ți haina,dar și șalul.

Nu putem chiar să uităm,
Ființele noastre apropiate.
Sunt bâtrâni,dar regretăm,
Și avem suflete îndoliate.