încep să cred că mă iubești
așa cum îmi atingi inima
cu o lacrimă
ce știe să tacă
atât de aproape gustul tău alb

clipa arde cu miros de lumânare
între ochii mei și nimicul

doar o grădină de maci ne desparte
apoi văzduhul acela înalt
cu care Dumnezeu ne-a descuiat
lumile

nu știu cum mângâierile tale
cad mereu ca un trăznet
pe câmpia aprinsă
ce-mi inundă visarea
o fi rece sau limpede
ecou învelit în durere

încep să cred alb
căci ma uimești cu strângerile tale
de ramuri
patima aceasta o știu
e-ncrustată în rănile cu care obișnuim
să ne deschidem ușile
spre splendoare


acum ninge cu fluturi...