Te-am luat cu mine în camera unde stau în chirie
și am închis ușa (nu cu cheia, mai știi? am pus un scaun sub clanță.
ah, ce vremuri...)
nu ne va deranja nimeni. în tăcere ne sărutăm,
te mângâi pe limbă cu un dinte nu prea ascuțit, nu te rănesc...
te văd că râzi fericită, sunt eu de vină? întunericul? patul în dezordine?...

mirosul tău cald mă iubește încet, e o seară de sâmbătă și februarie
fără prea multă zăpadă și suntem doi
de aceeași parte a nopții.

iarăși mi-ai furat un tricou (de fiecare dată altul)
„vreau să te îmbăt”, mă ameninți... „sunt curioasă!”
„n-ai șanse!”, îți răspund, te răstorn, o luptă scurtă
și ne înfășurăm sub plapumă cu un fior... mi-am recuperat tricoul!

bomboane de ciocolată, un trandafir și un vin, roșii. nu e mult;
primele nu vor apuca zorile, floarea aproape se usucă, geloasă.
restul e doar pentru atmosferă.
prea repede e dimineață.

dormi...
eu îți ronțăi o ureche, încetișor... tu nu mă cerți.

dormi...