Sonetele iubirii, în spirit nu pe apă,
Le scriu de la o vreme, din ce în ce mai des;
Prind rădăcini aiurea și numai ție-ți scapă
Prin ciutura simțirii fluidul înțeles;
Nu le citi grăbită, în salturi migăloase
Pe rima-mperecheată și nu găsi pretext
Perfid, ca plictisită, în turnul de mătase,
Să eludezi mesajul acestui ultim text.
Atât cât tu pe mine m-ai iscodit vreodată,
Prin subreda lentilă a mediului burghez,
Am să rămân la urmă, ascuns precum o pată
În umbra lui: bătrânul, pleșuv, bogat și-obez
Și am să râd când mierea iubirii-și lasă stupul
Și primenit de suflet se înconvoaie trupul.

2 II 2008