Acolo unde
sufletul nu-și mai zărește rădăcina firavă
acolo când
materia se fragmentează în particule esențiale de iubire
acolo cum
mintea zăbovește asupra nimicului,
rarefiat
până în capătul imposibil al neîntoarcerii
e
o picătură din mine.

Plastifiată și ruginită -
ca o imensă-hâdă gură de gheonoaie,
dar atât de frumoasă ca o petală albastră de Dumnezeu
mijită într-un apus de soare carmin -
curge,
într-un haotic dans pavlovian,
spre inevitabil.

Vis.