Câte sunete ciudate
în tastele de metal atârnându-ți la brâu
ca un sort de rozalii sfințite
- toată lumea s-a învățat cu pleoapele tale
ceruite din mireasma tămâie;
serile urcate pe dealul galben,
de mână cu cartea,
au început tighelul de aur al copertei;

siguranța iubirilor,
ceasurile merindei puse pe masă.
Câte nu s-au învățat cu învelișul pâinii
- portocaliile tale pete
întinse pe mâini,
câte nu s-au surpat odată cu ele?

Nimic din linistea degetelor tale
s-a aplecat în verdeața lemnului
- acolo erau
uscăciunile gurii și lăsatul domol
al foilor simetrice
din petele tale de floare portocalie.