Acum ce mai rămâne să spun?

Pământurile s-au închis,
duc avatarele tale cu ele.
Atât de simplu- postscriptumul
arcadelor-vivarii,
calfele cimitirului nu dorm vreodată.
În gâtul lor ard napi sălbăticii,
sperioase râturi din care
nu iasă nimic bun.

Închisa micuță luntre de chihlimbar
în burta pămâtului- în scruma
șoimilor, unduiește semnele făcute
cu mâna, săpată adânc, acolo unde
soarele mai pătrunde prin câteva
vulcanice incluziuni amorfe.

Nu iasă nimic bun, micuță luntre
de chihlimbar
- poteci îndulcindu-ți apa la vale,
râne pestrițe cu vaduri de lini
- îmi număr coastele în dorul tău,
la indiene peduncule noi ieșite
prin țărânele-ți.